Friptură de struț cu sos de coacăze negre

După fripturile din carne de cangur, ren și cerb, a venit rândul să încerc și o altă friptură, tot așa, mai exotică, friptura de struț. Deși am înțeles că există și în România ferme care cresc struți pentru carne, cea pe care am folosit-o eu vine tocmai din Africa de Sud. Face parte din gama “Deluxe” de la Lidl și este un semipreparat congelat. Conform specificațiilor producătorului, conține 92% carne de struț. Restul de 8% îl reprezintă apa, siropul de glucoză, sarea, extractele de condimente (nespecificate) și, drept stabilizatori, citrați de sodiu și bicarbonat de sodiu. Deci, nimic dubios (zic asta pentru vânătorii de E-uri din alimentele procesate industrial). Deși nu se precizează care parte a struțului e folosită, după aspect, culoare și textură, am bănuit că este vorba de bucăți de pulpă.

101

Cu toate că ambalajul are pe verso și modalitatea de preparare, am modificat-o puțin și am adăugat și un sos dulce-acrișor. Asta pentru că tocmai primisem cadou un borcan cu gem preparat în casă din coacăze negre. Cu garnitura nu mi-am bătut capul prea tare, am folosit tot un semipreparat, niște cartofiori albi prefierți și condimentați cu busuioc, piper, chilli, extract de ardei roșu și roșii deshidratate.

115

A fost o experiență agreabilă; carnea are un gust plăcut care aduce cu cel al ficatului de vițel, iar asocierea cu sosul dulce-acrișor și cu Pinotul Noir demisec a fost de bun augur.

117

Ce vă trebuie?

Pentru friptura propriu-zisă:

  • 1 pachet (300 g) de carne congelată de struț din gama Deluxe de la Lidl;
  • 30 g unt (cu min. 80% grăsime);
  • 2 linguri de ulei de măsline sau din sâmburi de struguri;
  • 2 – 3 lingurițe de sos Worcester;
  • Sare afumată și amestec de piper negru cu lămâie – după gust.

Pentru sos:

  • 2 – 3 linguri de gem de coacăze negre;
  • 75 mL (½ de pahar) de vin roșu demisec (Pinot Noir de Sâmburești, de exemplu);
  • 2 – 3 liguri de smântână pentru gătit (min. 30% grăsime);
  • 1 vârf de cuțit de amestec de piper negru cu lămâie.

Pentru garnitură:

  • ½ pungă (400 g) cartofiori de Covasna picanți (sunt gata preparați, trebuie doar încălziți, eventual rumeniți încă puțin);
  • 20 – 40 g unt (cu min. 80% grăsime);
  • Câteva frunze de pătrunjel verde, pentru decor.

Cum procedați?

Întrucât bucățile de carne de struț sunt congelate, lăsați-le să se decongeleze lent, în ambalaj, peste noapte, în frigider. Nu decongelați carnea la microunde.

102

Scoateți carnea decongelată (sunt trei bucăți cam de 100 g fiecare) din ambalaj, tamponați-o cu șervete absorbante, asezonați-o pe ambele părți cu sos Worcester, sare afumată și piper cu lămâie, apoi lăsați-o să se odihnească, la aer, 15 – 20 de minute.

103

Într-o tigaie antiaderentă încingeți la foc mediu amestecul de ulei vegetal și unt.

104

În grăsimea fierbinte rumeniți bucățile de carne, câte 1 minut pe fiecare parte.

105

Continuați apoi să rumeniți carnea, întorcând-o la fiecare minut de pe o parte pe alta, cam 3 – 4 minute (dacă o vreți “medium rare”) sau 5 – 6 minute (nu mai mult!) dacă o vreți bine făcută (“well done”).

106

Scoateți-o într-o farfurie caldă și păstrați-o acoperită până în momentul servirii.

107

Deglazați tigaia în care ați fript carnea, turnând în ea vin roșu. Lăsați 2 minute să clocotească, pentru a se evapora alcoolul.

108

Adăugați gemul de coacăze, amestecați energic și lăsați să clocotească circa 1 minut.

109

Adăugați smântâna, amestecați, dați un clocot, asezonați cu piper negru cu lămâie, reduceți focul și lăsați sosul să mijoteze (adică să fiarbă încet, făra a clocoti) vreo 3 – 4 minute, amestecând, până ajunge la consistența dorită.

110
111

Cu garnitura e mult mai simplu. Răsturnați cartofii semipreparați și condimentați într-o tavă încăpătoare, puneți deaspra lor o bucățică de unt și dați tava la cuptorul preîncălzit în prealabil la 220 ˚C.

116

Lăsați tava în cuptor 10 – 15 minute, eventual rumeniți-i la sfârșit (2 – 3 minute, nu mai mult), cu flacăra din bolta cuptorului.

Serviți friptura de struț cu 2 – 3 linguri de sos de coacăze negre și garnitura de cartofiori picanți. Alăturați-i un pahar de Pinot Noir demisec adus la 14 – 16 ˚C.

112

114

Cam așa ar trebui să arate în secțiune bucata de carne pe care am vrut-o “medium rare”:

113

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

 

4 thoughts on “Friptură de struț cu sos de coacăze negre

  1. Pingback: Wrap cu resturi de friptură | Food and beyond…

  2. Pingback: Wrap cu resturi de friptură | Bacau Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.