Franţa-n bucate: 4 – Duminica în provincie

La Table de Jean Limoges Călătoriile mele în Franţa au fost, ca să zic aşa, în interes de serviciu. În majoritatea cazurilor am fost la universităţi din provincie, situate în oraşe comparabile, din punct de vedere al populaţiei, cu Bacăul: Caen (108954 loc.), Orléans (114167 loc.), Limoges (139150 loc.), Clermont-Ferrand (139860 loc.). Dacă luăm în consideraţie populaţia din ceea ce francezii numesc „aire urbaine”, cifrele nu se mai potrivesc, aria urbană variind între 280000 loc. (Limoges) şi 460000 loc. (Clermont-Ferrand). Eu fiind mai ardelean de felul meu, ca să ajung luni dimineaţa la universitate, plecam cu o zi înainte pe la prânz din Paris cu un tren „normal”, cam cum ar fi Intercity la noi, numai că mai rapid (reţineţi: nu TGV). Adică făceam cam într-o oră cei 130 km dintre Paris şi Orlèans şi cam în trei ore cei 440 km care despart Parisul de Clermont-Ferrand (de la Bacău la Bucureşti, 302 km îi faci cu Intercity în cinci ore, dacă ai noroc). Deci numai bine ajungeam în provincie duminica după-amiaza. Odată ajuns, după ce ieşi din gară (n-are importanţă oraşul), ai impresia că ai nimerit într-unul din acele oraşe-fantomă din westernurile-spaghetti. Străzile sunt pustii, magazinele (inclusiv restaurantele) sunt închise, câini comunitari n-au, aşa că nu prea ai cu cine socializa. Asta n-ar fi prea mare nenorocire, dar dacă nu ţi-ai luat merindea-n traistă … Opţiuni nu sunt prea multe. În gară s-ar putea să mai găseşti deschis un chioşc (bufetul gării, cum ar veni la noi) de unde să-ţi cumperi un sandwich (fie eterna baghetă „jambon-fromage”, fie celebrul triunghi cu ton), un croissant, o pâine cu ciocolată sau o tartă cu fructe. S-ar putea să găseşti în holul hotelului un automat care-ţi oferă la suprapreţ apă la jumătate (2 Euro), sticks, batoane de ciocolată şi diverse lichide produse de concernul Coca-Cola (aici vorbesc de hotelurile din categoria una-două stele; la 3+ nu cunosc, că n-am frecventat – din snobism, evident). Poţi să spui că a dat norocul peste tine dacă găseşti un „restaurant internaţional” cum îi zic localnicii francizei McDonalds. Ăsta e deschis şi duminica, iar mâncarea este la fel de oribilă bună ca şi cea de la suratele din România. Prima dată am păţit-o la Clermont-Ferrand, când am plecat din gară  fără să mă aprovizionez, automat în hotel n-aveam şi nu ştiam nici unde este McDo. Am bătut eu „au pied” cartierul din vecinătatea hotelului, dar în afară de afişe cu „Ouvert toujours sauf Samedi et Dimanche” în uşile restaurantelor, n-am găsit nimic. Rien de rien. Şi parcă te apucă o foame de aia cumplită exact atunci când ştii că n-ai ce mânca! A doua zi am încercat să lămuresc misterul cu colegul meu francez. L-am întrebat cum de nu găseşti un loc în care să poţi mânca decent într-o seară de weekend. Mi-a explicat că francezul în weekend, dacă nu pleacă la ţară/mare/munte, stă acasă, cu familia. Şi mi-a mai zis că nu numai la Clermont este aşa, ci în toată Franţa. Aici l-am contrazis, spunându-i că nu-i adevărat, că în Paris nu este aşa. Replica sa a fost pe măsură: « Paris n’est pas la France ». Într-adevăr, Parisul nu este Franţa. Parisul este altceva. Dar despre Paris, cu altă ocazie.

Dickens Bar ClermontSă ne revedem sănătoşi!

2 thoughts on “Franţa-n bucate: 4 – Duminica în provincie

  1. Pingback: Franţa-n bucate: 4 – Duminica în provincie | Bacau Expres

  2. Buna Lucian,
    Mi-a placut foarte mult, atat stilul cat si continutul, articolului tau. Dupa cum bine ai observat, este curioasa relatia franceza unde se mananca bine dar se si respecta si relatia romaneasca unde, pentru “Maria Sa” clientul este deschis mai tot timpul dar si ai parte de multe surprize neplacute…
    Cred ca si despre Bucuresti poti spune ca nu este Romania! Astept cu nerabdare si continuarea…

Leave a Reply

Your email address will not be published.