Dorada pe “făraș”

105Acuma să nu vă închipuiți c-am gătit bunătate de pește chiar pe făraș. Seamănă bine cu un făraș tigaia-grill care se împacă de minune cu pești întregi, bucățăliți ori filetați.

Cum în weekend cel puțin un prânz este pe bază de pește, am scos decuseară doradele din congelator și i-am lăsat la dezghețare. A doua zi, bine spălați și scurși, cât fierbea apa pentru mămăligă, i-am prăfuit și pe dinafară și pe dinlăuntru cu ceva sare marină și piper multicolor.

Unul (cel mic) l-am lăsat doar cu sare și piper, în timp ce în burta celui mai mare am mai pus o felie de lămâie tăiată în două, un firicel de rozmarin și vreo două frunzulițe de salvie.

Am încins fărașul din fontă la foc mare și l-am uns cu o linguriță de unt de cocos. A fost prima (și ultima probabil) încercare de a folosi acest tip de grăsime vegetală la ungerea grillului. S-a iscat o fumăraie de nedescris în cuvinte, dar peștele a ieșit EX-TRA-OR-DI-NAR!

Prăjit numai cât trebuie pentru o piele crocantă și un interior suculent: 5 – 6 minute pe fața A, 4 – 5 minute pe fața B și 30 de secunde pe burtă, susținut între două spatule.

Până s-a fript peștele a fost gata și sosul: 3 căței de usturoi curățați, zdrobiți, frecați cu puțină sare grunjoasă, 5 picături de zeamă de lămâie și o linguriță de ulei de floarea-soarelui, peste care la final se adaugă 100 mL de iaurt grecesc, gras și consistent, și se amestecă totul până la omogenizare.

De mămăligă am zis, de sos am zis, ce-ar mai trebui? O farfurie pentru oase? 🙂 Șervețele umede pentru șters pe mâini? 🙂 Bune și astea, dar tot mai bun ar fi vinul. Alb, rece și sec.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!