Despre ospitalitatea elenă, sau despre cum fac grecii afaceri

O chestie întâmplată acum mulți ani, prin 2009… A doua vacanță petrecută în mirifica Creta, alături de o familie de prieteni. Stăm într-un hotel all inclusive, deci suntem bine marcați cu brățările corespunzătoare. Este sâmbătă seara, și vrem să vedem/mâncăm și altceva decât programul standard al hotelului. Plecăm, spre orele 8 PM, către tavernele din Ammoudara. Găsim o terasă eminamente goală, unde cântau doi greierași. Bouzukia, greek musik live. 001 010 Ocupăm o masă, din multele disponibile, ni se aduc menu-urile și începem să comandăm: gigantes (niște fasole boabe uriașe) cu cârnați; niște platouri cu fructe de mare: caracatiță în oțet, inele de calamar, midii pané. Și ceva vin de-al casei, la 1000 mL. Ăsta fiind aperitivul. Nu trec 5 minute și vine băiatul care ne servea (chelnerul, care va să zică), cu o carafă de 250 mL de ceva care NU era vinul comandat. Mirați, întrebăm despre ce-i vorba. “Tsipouraki, on the house”, vine prompt răspunsul. Yamas! – și-l dăm pe gât. Începutul pare promițător. (Explicație: când ești turist și nu comanzi din prima tzatziki, souvlaki sau alte chestii “turistice”, patronul te trece pe un nivel superior). 002 Următoarea comandă a fost “lamb chops”, adecătelea cotlete de miel. N-a mai fost nevoie să spunem cu ce și cum, că omul ni le-a servit “a la greque”, simțindu-ne parcă elenismul din ADN. După prima carafă de vin, a venit și a doua, fără a o comanda. La nedumeririle (slabe, ce-i drept) și întrebările noastre, ni s-a răspuns scurt: “It’s on the house”. Și vinul curgea, mâncarea venea, muzica cânta… 011 009 După un scurt dans grecesc, pe care l-am executat (era să spun “performat”) la cererea companionilor de la masă, pe melodia care m-a costat 10 euro, au inceput să vină și celelalte mâncăruri: caracatiță la grătar, doradă la grill, salate, garnituri. Totul acompaniat de vinul casei, “on the house”, evident. În ăst timp terasa se umpluse de mușterii care-și așteptau, liniștiți, rândul la servire, noi având prioritate. 003 004 Am părăsit locanta târziu, aproape spre mijitul zorilor. Am revenit, a doua zi (sau poate chiar în aceeași zi) spre seară. Terasa era plină, toate mesele erau unite într-o singură masă lungă, iar în bucătărie se rotea încet-încet, un batal pus pe proțap. La mese, oameni de toate vârstele cântau ceva (un fel de “Mulți ani trăiască”) unui cetățean care semăna izbitor cu cel care învârtea proțapul (de unde trag eu concluzia că probabil erau frați). 005 Am vrut să plecăm mai departe dar, văzându-ne, omul cu proțapul ne-a zâmbit și ne-a făcut semn să intrăm: “You’re my friends, you have to enjoy this family celebration, my brother is going on 60”, ne-a zis el, în timp ce nepot’su ne-aducea câteva halbe de bere, “on the house”. Am băut berile casei, ne-am desfătat privindu-i cum dansează toți, cu mic, cu mare, unul dintre vechile dansuri cretane (Zorbas, the greek a fost mic pe lângă ele), am mai luat câte-o bere (pretext pentru a lăsa niște bani) și-am plecat în drumul nostru. 012 P.S.: Am fost singurii outsideri care au fost admiși la un eveniment de familie de o asemenea anvergură. Fără a veni de la diverse canale de televiziune care promovează afacerile locale. Just for the record. Din respect pentru evenimentul privat la care am fost admiși, n-am filmat, n-am fotografiat.008

3 thoughts on “Despre ospitalitatea elenă, sau despre cum fac grecii afaceri

  1. Pingback: Despre ospitalitatea elenă, sau despre cum fac grecii afaceri – Bacau Expres

  2. Frumoasa amintire, frumosi oameni! Dar cum ati putut manca atat, oameni buni? De vin nu zic nimic, ca era cald… (aerul, nu vinul!)

    • Apăi am mâncat precum grecile: de seara până (aproape) dimineața. Și rachiul ăla îți deschide apetitul, iar vinul îți face o foame de numa’-numa’.

Leave a Reply

Your email address will not be published.