Curry verde tailandez – Green Thai curry

O mâncare ușoară, fără un aport energetic prea mare  (adică “fără calorii multe” – cum s-ar zice prin popor), aproape fără grăsimi (14 g din uleiul vegetal, 17 g din laptele de cocos și încă vreo 0,5 g din pasta de curry. Asta înseamnă cam 16 g/porție – fel principal, respectiv 8 g/porție o dacă o luăm în considerare drept garnitură.). Nici glucidele nu sunt multe: în afara celor din legume ( în special din morcov: 9,58 g/100 g, porumb: 14,3 g/100 g și bambus), mai vin din pasta de curry (13,8 g/100 g) și din laptele de cocos (5,2 g/100 g). Încărcat, 150 g glucide, adică 75 g/porția mare sau 37,5 g/porția mică.

V-am enumerat aceste cifre în cazul în care, din varii motive, vreți să vă numărați grăsimile și zaharurile pe care le îngurgitați. Dacă nu e cazul, săriți peste porțiunea respectivă de text.

Ce vă trebuie?

Cantitățile de mai jus sunt suficiente pentru 2 porții (ca fel principal) sau 4 porții (drept garnitură).

_101

  • 1 pungă de legume congelate “Thai Stir Fry” (0,5 kg) conține: morcov julienne, ceapă tocată, păstăi de fasole verde, fâșii de ardei grași roșii, muguri de bambus, porumb (mini știuleți) și fâșii de ciuperci chinezești;
  • 2 lingurițe (10 – 12 g) de pastă de curry verde;
  • 1 cutie (165 mL) lapte de cocos;
  • 1 lingură (14 g) de ulei din sâmburi de struguri;
  • Sare, piper – după gust.

_105

Cum procedați?

Puneți uleiul la încins într-un wok, la foc iute.

_102

În wokul bine încins turnați conținutul pungii de amestec de legume (fără decongelare prealabilă).

_103

Lăsați să se topească gheața și să se evapore apa, amestecând când și când. Cam în 8 – 10 minute, majoritatea apei pleacă din sistem, legumele rămânând crocante. Nu acoperiți wokul (chiar dacă o să stropească puțin 😉 ), ca să nu fierbeți legumele sau – mai rău – să le transformați în terci.

_104

Adăugați pasta de curry (dacă vreți un preparant ceva mai picant, dublați cantitatea) și amestecați ca să se înglobeze uniform.

_106

Când începe să clocotească din nou, adăugați laptele de cocos și repetați faza cu amestecare/omogenizare.

_107

Lăsați toată compoziția să scadă vreo 3 minute, timp în care gustați și potriviți gustul final de sare și piper.

_108

_111

Serviți fierbinte. Simplu, garnisit cu orez tailandez, ori drept garnitură pentru niște piept de pui rumenit pe grill, sau rumenit în tigaie și înăbușit într-un pahar de Chardonnay. Iar dacă vă mai rămâne ceva Chardonnay, puteți să-l răciți bine și să-l puneți într-un pahar, alături de minunatul curry tailandez.

_112

_114

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

3 thoughts on “Curry verde tailandez – Green Thai curry

  1. Pingback: Curry verde tailandez – Bacau Expres

  2. Pingback: Piept de pui înăbușit în Chardonnay | Food and beyond…

  3. Pingback: Piept de pui înăbușit în Chardonnay – Bacau Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.