Cum mi-am petrecut vacanța – compunere (1)

Dacă aș subintitula această compunere, parafrazându-l pe Jules Verne, “Cinci săptămâni în America”, n-aș greși prea mult. Am stat acolo de pe 27 iulie 2017, până pe 31 august (tot 2017, evident). Deși copiii din ziua de azi nu mai scriu “compuneri” ci “eseuri”, eu am rămas pe stil vechi, păstrând exprimarea și vocabularul unui copil de clasa a V-a din România anilor ’70. Cum eseurile actuale sunt limitate la câteva sute de cuvinte, ca să nu-mi obosesc cei doi (poate trei) cititori ai blogului, mi-am împărțit compunerea în mai multe episoade, prezentate nu neapărat cronologic. Astăzi, episodul pilot.

Ca să ajungi legal în Statele Unite ale Americii, ai nevoie de o viză. Care, la noi în România, se obține de la Ambasada Americană din România (actualmente un fort amplasat la margine de București). Ca să obții (sau nu) viza, trebuie să te programezi la ambasadă pentru un interviu, iar în acest scop, trebuie să completezi un formular on-line. Am completat un astfel de formular, declarându-mă “conducătorul” grupului. Ajutat de juniorul familiei, am completat formularul cerut, răspunzând la întrebări de genul ( în afară de aslp (age, sex, location, please): 1 – cum se numesc părinții și data nașterii lor?; 2 – dacă ai făcut armata, la ce armă și ce grad ai avut; 3 – dacă ai studii superioare și ce specializare ai urmat; 4 – dacă ai un loc de muncă și în ce domeniu lucrezi; 5 – ce țări ai vizitat în ultimii 5 ani? Alte întrebări erau de domeniul “Captain Obvoius”: A – ai sau ai avut legături cu organizații teroriste?; B – intenționezi să desfășori activități teroriste pe teritoriul american?

Dacă la întrebările A și B am răspuns conform așteptărilor, la 1 – 5 a fost mai greu: 1) nu-mi aminteam exact dacă tata s-a născut pe 10 sau 11 aprilie; 2) dacă am făcut armata la trupe chimice (ABC – atomic, biological, chemical weapons) în calitate de ofițer (sublocotenent), e vreun pericol pentru USA?; 3) am făcut cursuri de “Chemical Engineering” și am un PhD în “Chemistry”, e vreun pericol pentru USA?; 4 – lucrez ca profesor universitar și predau “Chemical Engineering” – e vreun pericol pentru USA?; 5 – am vizitat Turcia în 2015, pentru 8 ore – e vreun pericol pentru USA?

După răspunsul la aceste întrebări (“You have the right to remain silent and refuse to answer questions. Anything you say may be used against you in a court of law.”), ceilalți membri din grup (recte soția și cuscra) au fost întrebați doar de nume și data nașterii. După ce am bifat “Yes” la “Terms and Conditons” (pe care nu le citește nimeni, on the internet), am dat “Send” formularului, iar după 5 zile ne-am prezentat, la ora specificată, la USA Embassy in Romania. Fortăreța, păzită outside și inside de Marines. Intrăm, ca la arestul Poliției din Rahova, lăsând la intrare telefoane mobile, camere, centuri, cravate, șireturile de la pantofi. Un oficial al ambasadei ne laudă: “În sfârșit, unii care au citit instrucțiunile de pe site!”.

Ajungem într-o sală cu multe ghișee și multe scaune. Ni se iau actele, ni se dă un număr, apoi ni se recomandă (insistent) să luăm loc și să așteptăm să fim strigați. Suntem strigați la primul ghișeu, unde depunem pașapoartele. Ni se recomandă să ne așezăm și să așteptăm a doua strigare. Ne conformăm. Suntem strigați la al doilea ghișeu, unde suntem amprentați (epoca tușierelor a apus, așa că amprentele ni se colectează în format electronic). Suntem trimiși la loc, așteptând a treia strigare. Ne distrăm privindu-i pe cei intervievați înaintea noastră. După vreun sfert de oră suntem strigați pentru interviu. La ghișeu, o doamnă (in her early fifties) ne abordează într-o engleză americană curată (mă așteptam la un accent sudist sau texan): scopul vizitei?; unde și la cine mergeți?; cât aveți de gând să stați?; cine sunteți? Ca conducător de grup (cacofonie inexistentă în limba americană), răspund în cea mai bună engleză britanică pe care o posed: 1 – vizitarea familiei (și oleacă de turism); 2 – San Diego, California, la copii; 3 – cinci săptămâni; 4 – tatăl, mama și cuscra (the in-law). Urmează întrebările suplimentare: A – de ce doar 5 săptămâni? Răspuns: because I’m teaching at the university, and I’ll suppose to be back at the beginning of classes; B – In-law? Your sister-in-law, or your mother-in-law? Răspuns: None of the above. She is the mother of my daugther-in-law! La care doamna se luminează și-mi zice (in Romanian): “Aha! Cuscra! We don’t have this term in English.” (Normal că nu-l aveți, altfel vi l-aș fi spus!).

Mai clăpărește doamna ceva în computer, după care ne zice: “OK! Ați primit viza pentru USA. Mergeți liniștiți acasă, și în trei zile vă trimitem pașapoartele”.

Am plecat fericiți (totul a durat mai puțin de două ore), oprindu-ne în drum la Moara Drăgaicilor pentru prânz (din motive lesne de înțeles, doar aici am făcut poze).

DSCF6133 copy

DSCF6132 copy

DSCF6135 copy

DSCF6138 copy

DSCF6134 copy

Au venit și pașapoartele: viză valabilă pentru 10 ani în SUA, cu intrări multiple. Păcat că noile pașapoarte românești sunt valabile doar 5 ani (Why, MAE?).

To be continued…