Cotlet de porc în bere neagră la cuptor

200

Cu toate că pentru pregătire la cuptor se recomandă pulpa de porc sau chiar ceafa, în anumite condiții și din cotlet se poate obține prin “cuptorizare” un preparat savuros. Câteva mici trucuri permit obținerea unui preparat suculent și delicios, un cotlet de porc în bere neagră la cuptor. Care sunt aceste trucuri veți descoperi singuri citind modul de lucru. Prepararea, aparent laborioasă, este în esență simplă, iar rezultatul final, deosebit. Din cantitățile de mai jos vă ies două porții “gospodărești” de friptură (sau chiar patru dacă le mai puneți în completare un antreu, o supă sau ciorbă și un desert).

Ce vă trebuie?

  • o bucată întreagă de cotlet de porc fasonat (fără os, fără prea multă grăsime), de circa 500 – 600 g;
  • o ceapă roșie, lunguiață (de apă), ceva mai mărișoară;
  • o căpățână de usturoi;
  • 2 – 3 crenguțe de cimbru;
  • 1 linguriță de boabe de piper mozaic (alb, negru, roșu, verde);
  • 300 mL bere brună (neagră) – Silva merge foarte bine;
  • 2 – 3 linguri de ulei din sâmburi de struguri (dar poate fi și de floarea soarelui);
  • sare și piper după gust.

Cum procedați?

  • Bucata de carne se spală bine și apoi se usucă cu șervete absorbante;
  • Ceapa se curăță și se taie în rondele de 3 – 4 mm grosime;
  • Cățeii de usturoi se desfac, se presează ușor cu latura unui cuțit și se lasă necurățați;
  • Se unge o tavă potrivită cu mărimea bucății de carne și cu pereți ceva mai înalți cu ulei vegetal;
  • Se așează în tavă rondelele de ceapă și cățeii de usturoi;
  • Se unge o tigaie antiaderentă cu ulei vegetal și se rumenește în ea, câte 2 minute pe fiecare parte, la flacără iute, bucata de cotlet. Este un truc adaptat de la prepararea cărnii de vită: se formează rapid o crustă densă care va reține în interior toate sucurile cărnii; pregătită în acest mod carnea rămâne moale și suculentă, chiar după un timp îndelungat de ședere în cuptor (evident, de acum încolo nu mai înțepați carnea cu furculița ci o întoarceți cu un clește sau cu o spatulă);
  • Așezați bucata de carne (în prealabil asezonată cu sare și piper) în tavă, printre rondelele de ceapă și cățeii de usturoi;
  • Adăugați crenguțele de cimbru și turnați ușor în tavă cei 300 mL de bere;
  • Acoperiți conținutul tăvii cu o bucată de hârtie de copt, în prealabil înmuiată bine în apă și apoi stoarsă (acesta este un alt truc pe care l-am preluat de la Jamie Oliver; astfel acoperită, carnea nu se usucă, iar în cuptor “fierbe” în vaporii puși în libertate de către lichidul din tavă);
  • Dați tava astfel pregătită la cuptorul preîncălzit în prealabil la 180˚C;
  • După 40 de minute întoarceți bucata de carne, ungeți-o cu lichidul din tavă și mai dați-o alte 40 de minute la cuptor, tot acoperită cu foaie de copt (puteți reumezi aceeași foaie sau o puteți înlocui cu alta nouă, evident umezită bine și stoarsă);
  • În acest moment puteți scoate și arunca rămurelele de cimbru: și-au făcut cu prisosință datoria;
  • Repetați întoarcerea cărnii și ungerea cu sosul din tavă, și mai țineți-o încă 30 – 40 de minute la cuptor, acoperită cu hârtia de copt umezită, reducând temperatura la 160 – 170˚C;
  • În final lăsați carnea neacoperită încă 10 + 10 minute la cuptor (pe fiecare parte) ca să se rumenească frumos.

Înainte de a o felia și de a o aranja pe farfuriile de servire, lăsați-o circa 10 minute pe un platou acoperit. I se potrivește foarte bine un piure, fie clasic (din cartofi), fie un piure de țelină. Peste feliile de friptură turnați sosul din tavă și puneți alături și ceapa și usturoiul care s-au copt bine de tot și au înglobat aroma de caramel a berii. Puteți așeza alături un pahar de bere neagră, dar mai bine (zic eu) merge un Roșu de Purcari. Sec.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

 

 

6 thoughts on “Cotlet de porc în bere neagră la cuptor

  1. Pingback: Piure de țelină | Food and beyond…

  2. Pingback: Cotlete de porc marinate în bere neagră | Food and beyond…

  3. Pingback: Cotlete de porc marinate în bere neagră | Bacau Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.