Ceafă de porc la tavă cu piure din cartofi copţi

000

Avertisment! Acest articol este nerecomandat celor care au trigliceridele, glicemia sau colesterolul la limită (ori peste). Este, de asemenea, nerecomandat adepţilor mâncărurilor sănătoase care nu se abat niciodată de la crezul lor. A nu se citi seara, după ora 18:00!

Acum, că am rămas între noi, să vedem ce putem face cu o ceafă de porc în afară de arhicunoscutul grătar. Putem face o friptură la tavă, din categoria „slow fast food” (în traducerea mea ar însemna că se face încet dar dispare repede din farfurie).

Ce vă trebuie?

  • Două felii de ceafă de porc fără os, potrivit de groase (cam 1,5 cm), la vreo 200 g bucata;
  • Câţiva căţei de usturoi (vreo patru): pe doi îi curăţaţi şi-i feliaţi longitudinal în 3 – 4 fâşii, pe doi îi zdrobiţi puţin în coajă, după ce în prealabil i-aţi spălat (fără detergent);
  • 2 – 3 fire de cimbru (de care găsiţi: verde sau uscat);
  • o duzină de boabe de piper roşu;
  • un vârf de cuţit de boia iute;
  • o linguriţă de boia dulce (dacă n-aveţi, faceţi ca mine: înlocuiţi-o cu ardei graşi deshidrataţi);
  • sare şi piper negru după gust;
  • o lingură de ulei din sâmburi de struguri;
  • 100 mL vin alb, sec;
  • 100 ml apă.

Pentru piure:

  • 4 – 5 cartofi potriviţi, de aceeaşi mărime;
  • 30 – 40 g de unt;
  • 50 – 60 g iaurt gras grecesc (10% grăsime);
  • o jumătate de legătură de pătrunjel verde (numai frunzele, fără lujeri);
  • sare după gust.

Cum procedaţi?

  • Preîncălziţi cuptorul la 180°C şi puneţi cartofii la copt după metoda redată aici. Temperatura fiind mai mică se vor face mai încet decât carnea, astfel încât trebuie să îi puneţi la copt din timp, cam cu 30 – 45 de minute înainte de a da la cuptor tava cu friptura;
  • Ungeţi o tavă cu ulei şi aşezaţi în ea bucăţile de ceafă în prealabil asezonate pe ambele părţi cu sare şi piper;
  • Faceţi câteva crestături în fiecare bucată de ceafă şi introduceţi în ele feliile de usturoi curăţat;
  • Căţeii necurăţăţi puneţi-i în tavă pe lângă bucăţile de carne;
  • Presăraţi pe carne boiaua iute şi cea dulce şi boabele de piper roşu;
  • Puneţi pe fiecare bucată câte un fir de cimbru; restul aruncaţi-l în tavă, lângă usturoi;
  • Turnaţi cu grijă vinul peste carne (astfel încât să nu zboare mirodeniile) şi completaţi lichidul din tavă cu apa;
  • Puneţi deasupra o foaie de copt îmbibată cu apă şi stoarsă bine şi daţi la cuptorul preîncălzit pentru 60 – 90 de minute;
  • Verificaţi din când în când să aveţi lichid în tavă; completaţi cu apă, dacă e cazul (de obicei nu e);
  • Când carnea e făcută (intră uşor furculiţă în ea), daţi deoparte foaia de copt, măriţi temperatura la 200°C şi lăsaţi să se rumenească friptura 10 – 15 minute;

Pentru piure:

  • Curăţaţi cartofii fierbinţi şi tăiaţi-i (sau rupeţi-i în bucăţi);
  • Adăugaţi peste ei untul, sarea, iaurtul şi frunzele de pătrunjel;
  • Omogenizaţi bine totul cu un mixer de mână.

Pe lângă ceafa cu piure merg foarte bine castraveciorii muraţi şi un vin roşu sec, mai aspru.

S-aveţi poftă şi să ne revedem sănătoşi!

3 thoughts on “Ceafă de porc la tavă cu piure din cartofi copţi

  1. Pingback: Ceafă de porc la tavă cu piure din cartofi copţi | Bacau Expres

  2. Pingback: Piure din cartofi fierți în coajă | Food and beyond…

  3. Pingback: Piure din cartofi fierți în coajă | Bacau Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.