Cartofi noi, ușor picanți cu aromă de trufe și leurdă

Când ești în pană de idei, iar anotimpul ți-o permite (doar din punctul de vedere al temperaturii ambientale – pentru că e inuman să pornești cuptorul când afară sunt peste 30˚ C la umbră), faci cartofi la cuptor. Numai pe acest blog o să întâlniți aproape 40 de preparate care conțin (și) cartofi la cuptor. Pregătiți din varii soiuri și prin varii metode. Sunt unele dintre cele mai apreciate garnituri, ori preparate de sine stătătoare. În scumpa noastră patrie, este destul de dificil să potrivești cartofii noi (care apar undeva prin mai) cu leurda (care se ițește la sfârșit de februarie, dar dispare pe la sfârșit de april). Și totuși, chiar și utilizând cartofi noi importați, puteți pregăti ceva de genul produsului descris în continuare. Cineva spunea odată că “orice preparat trebuie să aibă o poveste”. Nu știu dacă s-a inspirat de aici. Rețeta de mai jos are o singură și simplă poveste, care sună cam așa: ”Ce să mai pun în tavă pe lângă cartofi, astfel încât să rezulte o chestie, cât de cât originală?”. End of story.

Ce vă trebuie?

  • 4 – 6 cartofi noi;
  • ½ ardei iute roșu;
  • ½ ardei iute verde;
  • 1 legătură de leurdă;
  • 2 căței de usturoi;
  • 1 linguriță de ulei de măsline aromatizat cu trufe;
  • 40 – 60 g unt (opțional – se poate înlocui untul cu 2 – 3 linguri de ulei de măsline, caz în care preparatul devine de post);
  • Sare marină, piper mixt proaspăt măcinat – după gust.

401
402
403

Cum procedați?

Fierbeți cartofii noi în coajă, în apă cu sare, 10 – 12 minute. Scurgeți-i de apă și, după ce se răcesc puțin, curățați-i și tăiați-i în cuburi.

Curățăți usturoiul și feliați-l subțire.

Spălați leurda (frunză cu frunză), scurgeți-o de apă și tocați-o ceva mai mărișor.

404

Feliați rondele ardeii iuți, eliminând semințele.

405

Într-o tavă stropită cu câteva picături de ulei de măsline aromatizat cu trufe puneți cartofii, ardeii iuți, usturoiul feliat și leurda. Adăugați apoi untul tăiat felii, restul de ulei de măsline aromatizat și asezonați cu sare și piper.

406
407
408

Dați tava la cuptorul în prealabil încins la 200 ˚C. După circa 5 minute (când untul s-a topit) amestecați conținutul tăvii și dați-o din nou la cuptor pentru alte 20 – 25 de minute.

409
410

Cartofii astfel pregătiți pot servi drept garnitură la pieptul de pui/curcan în stil portughez.

Iar dacă înlocuiți untul cu 2 – 3 linguri de ulei de măsline, veți obține un minunat preparat vegetarian. Sau de post. Cum vi-l doriți.

411

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

One thought on “Cartofi noi, ușor picanți cu aromă de trufe și leurdă

  1. Pingback: Piept de curcan în stil portughez cu sos de migdale și ardei copți | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.