Cartofi fierți în coajă, apoi trași în unt

Până când prețul cartofilor noi autohtoni va scădea până la cote rezonabile, vă sugerez cum să-i pregătiți pe cei ceva mai vechi, astfel încât să puteți jura că-s noi-nouți. Multe ingrediente nu vă sunt necesare, și nici absolvirea cursurilor speciale de gătit cartofi de la Academiile de Șăfi care se perindă pe la toate posturile TV zise și “generaliste”.

Ce vă trebuie?

  • 5 – 7 cartofi albi, nefăinoși, nesfărâmicioși (circa 0,5 – 0,7 kg). Eu v-aș recomanda cartofii speciali pentru salată pe care îi găsiți în Carrefour Market, la săculeți de 2,5 kg. Sunt cartofi produși în zona Tg. Secuiesc – Covasna.
  • 1 – 2 linguri de ulei de măsline sau din sâmburi de struguri;
  • 20 – 30 g unt de calitate, cu minim 80% grăsime.
  • Sare, piper – după gust;
  • ½ legătură de mărar verde tocat, pentru decor – opțional (puteți folosi pătrunjel verde, sau orice altă verdeață pe care o agreeați).

Cum procedați?

Spălați bine cartofii și puneți-i la fiert în apă rece cât să-i acopere. Când apa începe să clocotească, acoperiți vasul și lăsați cartofii să fiarbă 15 – 20 de minute, ori până când intră lejer furculița în ei.

Scurgeți-i de apă, lăsați-i să se răcorească, apoi curățați-i de coajă.

Aceste operațiuni le puteți executa și cu o zi înainte de a finaliza “preparatul”, ținând cartofii fierți și curățați peste noapte, la frigider.

Într-o tigaie încăpătoare încingeți la foc mediu uleiul și untul. Puteți folosi și unt simplu, însă uleiul îl ajută să nu sfârâie prea tare și să nu vă împroaște cu grăsime faianța și aragazul pe care tocmai le-ați făcut să strălucească de curate ce sunt.

_101

În grăsimea încinsă, când untul începe să facă bulbuci, începeți să tăiați cartofii în bucăți potrivite (cam cât un dumicat) direct în tigaie. În felul acesta tigaia și grăsimea nu se vor răci brusc atunci când adăugați întreaga cantitate de cartofi reci. În plus, veți avea și un recipient mai puțin de spălat 😀 .

Asezonați cartofii cu sare și piper și lăsați-i să se rumenească în legea lor.

_102

Din când în când mai plimbați lingura de lemn sau spatula de silicon printre ei, ca să prindă culoare uniform, pe toate părțile.

_103

Cam în 8 – 10 minute ar trebui să fie numa’ buni de îngurgitat.

_104

_105

Acuma îi puteți presăra cu oareșce verdeață și servi drept garnitură la carne ori pește. Puteți să-i luați și ca atare, însoțiți de un sos tzatziki sau de un sos de iaurt cu usturoi (care-i tot un fel de tzatziki, doar fără castraveți și mai puțin uleios).

_106

DSC_5242 copy

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

One thought on “Cartofi fierți în coajă, apoi trași în unt

  1. Pingback: Cartofi fierți în coajă iar apoi trași în unt | Bacau Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.