Biban de mare la grill

100Bibanul de mare este un pește comun în Mediterana și în Marea Neagră, însă îl găsim și pe coastele Atlanticului, din sudul Marocului și până în Bretania și Irlanda, dar și în Canalul Mânecii, ori în zonele de coastă la Marea Nordului ale Belgiei, Olandei, Danemarcei, Germaniei, Suediei, Norvegiei, Scoției și Angliei. Dacă britanicii îi zic seabass (deși bass ar fi fost suficient), la francezi se cheamă loup de mer ori bar commun, în funcție de domiciliu: Mediterana ori Atlantic. În ciuda divergențelor cvasimilenare, turcii și grecii îi spun aproape la fel: levrek, respectiv lavraki. Italienii din nord și slavii de la Adriatica îl știu ca branzino, respectiv brancin. În restul Italiei este cunoscut drept spigola, în timp ce în peninsula iberică i se zice robalo (sursa). N-am făcut toată această poliloghie pentru a epata, ci pur și simplu pentru a mă scuti de a răspunde la întrebări de genul “Da’ la noi în Italia, come se dice?”.

Am găsit biban de mare proaspăt (evident, de crescătorie), la raionul de pescărie din Auchan (fostul Real). Prețul acceptabil, cam ca la dorada: 35,99 lei/kg.

Ce vă trebuie?

În afară de peștele curățat și eviscerat nu prea aveți nevoie de multe ingrediente ca să-l pregătiți la grill:

  • 1 linguriță de ulei ca să ungeți grillul;
  • ceva sare marină și piper mozaic proaspăt râșnit ca să asezonați peștele;
  • o mână de pătrunjel verde;
  • o crenguță proaspătă de cimbru;
  • 2 căței de usturoi;
  • 1 linguriță de ulei de măsline;
  • 1 linguriță de zeamă de lămâie;

În plus, vă mai trebuie:

  • 6 – 8 pălării de ciuperci champignon pentru garnitură;
  • ceaun, apă, sare și mălai pentru mămăligă;
  • 6 – 8 căței de usturoi, 1 linguriță zeamă de lămâie, 1 linguriță ulei de floarea-soarelui, 125 g iaurt grecesc (10% grăsime) pentru sosul de iaurt cu usturoi (rețeta aici).

Cum procedați?

  • Spălați ciupercile și îndepărtați-le piciorușul (piciorușele le puteți congela și folosi ulterior în soteuri sau tocănițe de ciuperci);
  • Tocați mărunt pătrunjelul și amestecați-l cu usturoiul curățăt și zdrobit, uleiul și zeama de lămâie, până când obțineți o pastă;
  • Asezonați peștele (atât pe interior cât și pe exterior) cu sare și piper;
  • Umpleți cavitatea abdominală a peștelui cu pasta de verdețuri cu usturoi, la care puteți adăga o crenguță mică de cimbru verde;
  • Ungeți tigaia-grill cu puțin ulei și puneți-o la încins pe flacăra (mare) a aragazului;
  • Așezați pe grill ciupercile (mai întâi cu gura în jos) și rumeniți-le 3 – 5 minute pe fiecare parte;
  • Așezați peștele pe grill și rumeniți-l 3 – 5 minute pe o parte, apoi întoarceți-l și mai rumeniți-l încă 2 – 3 minute pe partea opusă;
  • Înainte de a-l da jos de pe grill lăsați-l 1 minut să se rumenească și pe burtă.

Probabil că între timp ați răsturnat mămăliga și ați pregătit sosul de iaurt cu usturoi. Vă mai rămâne să scoateți de la rece vinul și să-l turnați în pahare. Nu vă mai spun ce vin merge, se vede foarte bine și din poză.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

One thought on “Biban de mare la grill

Leave a Reply

Your email address will not be published.