100

simpsons01Pentru că am ajuns la un număr rotund (în baza 10) de articole pe blog, aş vrea să marchez evenimentul într-un mod aparte. Va semăna cu un discurs de câştigător la Oscar – asta ca să fim în actualitate – aşa că dacă sunteţi emotivi din fire (adică plângeţi la filmele indiene şi/sau la telenovele) este cazul să vă opriţi din citit aici.

Acest proiect a început, ca orice treabă serioasă, din joacă. Mai întâi a fost pagina de pe reţeaua lui Zuckerberg (amănunte despre ea, adică despre reţea, găsiţi aici). Respectiv mi-am deschis contul, ajutat bineînţeles, şi după vreo doi ani am scris primul „Comment”. Bineînţeles una din rudele mele de grad 1 a remarcat maliţios că acel comentariu va fi probabil cea mai lungă intervenţie a mea pe FB. N-a fost să fie. La un moment dat au apărut pozele cu mâncare (că fotografii nu pot fi numite). Apoi albumele. Tot cu mâncare. De aici până la reţetele explicate pas cu pas (step-by-step pentru iubitorii de romgleză) n-a mai fost decât un pas. La vremea respectivă încă nu citisem asta, iar când am citit-o era deja prea târziu. Însă, aşa cum am spus şi aici, „pe măsura trecerii timpului am constatat că [FB] nu este cea mai potrivită platformă pentru aşa ceva (în special dacă vrei să ai ceva sistematic, uşor de clasificat şi rapid de accesat)” (citat între ghilimele ca să nu fiu acuzat de auto-plagiat). La sugestia unei alte rude, tot de gradul 1 („Fă-ţi blog”), mi-am făcut curaj şi am început să bloguiesc pe un domeniu gratuit (Blogger, la care am renunţat rapid în favoarea WordPress). Când a văzut că gluma se îngroaşă, cel care acum două decenii se uita peste umărul meu cum butonez cel mai nou Pentium 486 200Mhz CPU, iar acum îmi dă clasă la tot ce înseamnă computere, tablete, smartfoane, reţele, şi lista poate continua, mi-a cumpărat un domeniu, mi l-a mobilat, setat şi livrat la cheie. Şi întotdeauna îmi dă răspunsuri la toate acele întrebări (uneori stupide), la care aş găsi singur rezolvarea gugălind puţin.

Am fost încurajat în acest demers şi de către colegii mei „de la servici”, pe care am testat o parte din preparate. Este numai vina lor că au fost politicoşi şi au spus că le-au plăcut.

Alte semnale pozitive am primit din lista de prieteni de pe FB. Majoritatea îmi sunt sau mi-au fost studenţi. Pe primii îi înţeleg, pe cei din urmă îi cred.

Gluma s-a îngroşat în momentul în care am fost abordat de către iniţiatorul proiectului BacăuExpres, care m-a întrebat franc dacă nu vreau să fac parte din respectivul proiect. Fără să mă gândesc prea mult am acceptat şi iată-mă acum „cel mai tânăr” membru BacăuExpres şi în acelaşi timp decan de vârstă!

În mod intenţionat am lăsat pentru încheiere gândurile următoare. Foarte mulţi cunoscuţi şi prieteni îmi invidiază soţia prin prisma faptului că întotdeauna vine acasă şi găseşte o masă plină de bunătăţi apetisante. Da, dar uneori trebuie să le şi mănânce! Domniile Voastre vedeţi doar nişte imagini (2D) care lasă creierul să zburde şi să-şi imagineze cele mai minunate gusturi şi arome. Nu vedeţi când o mâncare iese prea sărată, prea condimentată sau prea dulce. Nu vedeţi nici ceea ce este în spatele cortinei: chiuveta plină de vase murdare, aragazul uns cu toate „alifiile”, ulei pe faianţă şi pereţi, fum în toată casa! Cu toate acestea, nu mi-a spus (încă): până aici! Gata! Chiar şi numai pentru acest lucru (deşi sunt şi multe altele pe care vi le voi împărtăşi, poate, cu altă ocazie) ar trebui să fiu, şi sunt, recunoscător.

S-aveţi poftă şi să ne revedem sănătoşi!

8 thoughts on “100

  1. Ati scris foarte frumos, mi-a facut placere sa citesc relatarea. Si eu sunt una din persoanele invidioase ( despre care ati scris la final ) ;)) Homer si Bart sunt pentru sare si piper ?! Va urez la cat mai multe povestioare frumoase…

  2. La multi ani! Sa va spun drept, nici nu mai conteaza ce e in spatele imaginilor, inspiratia pe care ne-o dati noua, novicilor, e suficienta! :))

Leave a Reply

Your email address will not be published.